Archives
Da, ati vazut bine: o padure eoliana, chiar la noi, in Romanica noastra, si anume in Dobrogea, Tulcea. In drumul spre litoral, cei care aleg ruta prin Macin pot vedea cu usurinta cei trei copacei:
iar in viitorul apropiat nu vor fi singurii: li se vor mai alatura inca 200-250 de semeni.
Tocmai din Olanda si Germania au venit oameni sa planteze acesti minunati arbori pe teritoriul nostru, foarte roditor - din pacate pentru noi foarte putin exploatat. E mare pacat ca ministerele noastre nu ii sprijina pe romani sa isi dezvolte o afacere - si cred ca nu gresesc zicand ca in mai toate domeniile - ajungand ca tara noastra sa fie impartita bucatica cu bucatica strainilor(o bucatica mica cu inca o bucatica mica se face o bucatica mai mare si tot asa)...
Asadar, sa imi continui povestea... Cu un mic ajutor am ajuns in zona unde se fac plantarile si am putut face cateva poze sugestive a ceea ce se petrece dincolo de semnul "accesul interzis". 
Radacinile adanci si puternice au avut nevoie de fundatii de un kilometru adancime in sol pentru a putea sustine gigantii.
In iulie, cand sunt facute pozele, respectiv momentul colindarii zonei cu pricina, erau plantati trei copacei(a doua si a treia poza), urmand ca acestia sa creasca cu ajutorul macaralelor imense, sa ajunga in final o sursa de energie regenerabila veritabila. Alte 5 rasaduri erau in curs de plantare.
Satele din zona vor fi alimentate timp de cativa ani cu energie electrica fara sa plateasca, datorita cedarii terenurilor industriasilor straini, sute de hectare de teren din zona rurala fiind deja contractate pentru exploatarea energiei vantului.
Desi aceste instalatii nu sunt poluante, iar energia generata nu afecteaza mediul, exista si ecologisti care sunt impotriva investitiilor, sustinand ca pericliteaza existenta a aproximativ 400 de specii de pasari protejate, a peste un milion de pasari migratoare, si totodata, a aproximativ 400 de specii de plante in pericol de disparitie.
Avand in vedere ca proiectele sunt in deja in aplicare, nu prea mai vad o cale de scapare a celor impotriva turbinelor eoliene din judetul Tulcea.
Intotdeauna e de ales: sa impaci capra sau varza... Logic, castiga cei mai puternici, in cazul nostru strainii. Cu toate astea, nu pot spune ca este un lucru rau. Vom avea si noi partea noastra de castig...
Manastirea Vladimirestilor se afla la 4 km departare de comuna Tudor Vladimirescu, intre Galati si Tecuci.Poarta de la intrarea pe domeniul manastirii este tipic maramureseana si a fost lucrata in 1992.
De aici porneste drumul spre livada, vie si iaz. Intrarea in incinta se face pe o alee strajuita de tei.
Biserica mare este construita pe locul primei aparitii Dumnezeiesti, in forma de cruce conform traditiilor ortodoxe si are hramul Adormirea Maicii Domnului.
Cand am ajuns noi, se auzea slujba de seara in boxele din curtea manastirii si totusi era liniste...
Am trecut si in afara incintei, unde se afla cimitirul manastirii, un adevarat parc cu flori in timpul verii, desi nici acum, la inceputul toamnei nu face mare exceptie.
Si inapoi in curtea principala...
De data aceasta n-am intrat in biserica si ne-am limitat la a admira exteriorul ei, cu icoane facute din mozaic - foarte frumoasa tehnica.
Vineri seara. Manastirea Tudor Vladimirescu a fost destinatia unei mici excursii in cautarea unei oaze de liniste si de relaxare. S-a dovedit a fi o locatie benefica atat din punct de vedere mental, spiritual - ne-am eliberat de stresul acumulat in timpul saptamanii; cat si materiala, reusind sa fac destule poze, atat manastirii cat si diversitatii de culori gasite in gradinile amenajate in interiorul curtii acesteia.
Nopti si zile cu parfumul tau, acum, cand vara a trecut
N-au nevoie de cuvinte, nu, n-au nevoie.. de cuvinte…
Ai vrea doar sa alungi conversatiile lungi.. septembrie, luni
Vrei din nou linistea de-atunci cand toamna incepea.. septembrie, luni..
Ca o fantasma, acum, imi apari in cale. Ma vad vorbindu-ti tie, o himera venita din locuri si timpuri indepartate, fiinta-n care s-a stins prea repede focul vietii. Visez oare? Nu mai conteaza ...
As vrea sa fiu nebuna, ca-i o dulce nebunie sa-ti pot vorbi, sa-ti pot spune ce furtuna e inlauntrul meu. Dar tu stii deja. Ma lasi sa vorbesc , sa ma lepad de chinul meu. Ma iei in brate sa plangem amandoua ...
Nu asa ar fi trebuit sa fie ...
E razbunarea timpului ce trece. Secundele vin si pleaca cu repeziciune. Fulgerului lui Zeus iti lumineaza calea spre mine. Vino si ia-ma in brate! Hai sa fugim amandoi in ploaie... Sa cantam si sa dansam pe ritmul valurilor luminate de scanteiele ceresti. Hai sa nu lasam timpul sa treaca peste noi. Vino...
In podul casei am vazut acest fagure mic. Imi cer scuze pentru calitatea indoielnica. Am incercat sa fac mai multe poze, iar asta e cea mai buna. Lumina putina a soarelui de amiaza nu a fost chiar favorabila, iar lipsa unui trepied s-a simtit foarte tare. Riscam sa cobor umflata ca un balon daca nu fugeam mai repede de acolo, dupa ce am deranjat rutina zilnica a albinelor in incercarea mea de a imortaliza momentul...
update: sunt viespi si nu albine, scuzati, va rog:D
Statea sprijinit de un copac. Lumina strabatea frunzele desenand un joc ritmat de umbre pe obrajii lui, brazdati de lacrimile sarate. Iar visa la acea casa mica, unde in prag il astepta mama lui grijulie sa il puna la masa lor saraca, si la tatal sau ce dorea sa-l invete lucrurile barbatesti pe care va trebui sa le intreprinda in mica gospodarie dupa ce el va pleca, cu toate ca era prea mic pentru multe dintre ele. Nu a inteles niciodata unde a plecat tatal sau. Nu a vrut sa ii zica.
Visul dulce-amar i-a fost intrerupt de un cantec. Vocea cristalina, tanara, care se impletea atat de armonios cu melodiile pasarilor si freamatul frunzelor era ca o mangaiere adusa baietelului. Curios, o urmari cu privirea dupa scoarta copacului, cum ea se apropie si se departeaza incet, luand cararea care ducea la lac.
Parul ei blond scanteia in razele soarelui, unduindu-se usor in pala vantului. Rochita de voal albastru cenusiu se umfla usor in dansul fetei cu obraji rosii. Ajunse pe pontonul de lemn, lasa cosuletul plin de zmeura si inspira aerul curat. Ii placea sa vina aici sa contemple privelistea. Aici e liniste, nu ca acasa...-gandi ea. Vru sa se improspateze si se apleca sa isi umple palmele cu apa sa isi umezeasca fata. Scoase de la piept o bucatica de hartie mototolita, o despaturi si o citi pentru a mia oara. Intra ca intr-o transa parcurgand cuvintele inscrise. O pala de vant ii smulse hartia pretioasa si o aseza lin pe suprafata lucioasa a apei. Degeaba se intinse ea dupa hartie, chiar mai rau facu. Intinzandu-se se dezechilibra si cazu in apa. Spaima o facu sa inchida ochii si sa se roage.
Deschise ochii. Nu stia ce i se intamplase. Il vazu pe baietel si se sperie din nou. Cine era el si ce cauta el aplecat asupra ei? Se ridica repede, impingandu-l si observa rochia uda, si cosuletul rastunat..
-Scrisoarea! Unde e scrisorica mea?
-A..ai alunecat in apa... era sa te ineci... te-am scos cat am putut de repede...ingaima el...
-Hartia?... S-a dus, nu? suspina descumpanita, ignorand roseata si tremurul ce il cuprinsera pe baiat.
-E langa...
Animata isi concentra privirea asupra biletului umed, pe care abia se mai distingeau cuvintele. Nu observa cand baiatul pleca de langa ea.
Furisandu-se dupa copaci ii urmari dansul pana cand fata ajunse pe ponton, si chiar si atunci nu isi putea lua ochii de la ea. Era vesela si il facea sa se simta mai bine. Ea se aseza pe ponton facandu-l sa vrea sa se apropie. Dar nu putea. Ii era teama. Si rusine. Nu mai vazuse o fata atat de aproape in afara de mama lui, care era matura si bolnava, iar ea parea sa fie de aceeasi varsta cu el... Dar, ea aluneca si cazu in apa. Nu putea sa o lase sa se inece. A alergat cat a putut de repede si a sarit in apa. Ea era deja sub apa dar ii simti rochita, se scufunda, o apuca de mina si o ridica. O aseza incet pe ponton, de frica sa nu o raneasca, sa nu o zgarie pe lemnele vechi sau sa ii faca vreo vinataie, pe pielea ei fina ca de portelan si astepta sa se trezeasca.
-Stai! De ce ai fugit de langa mine? il prinse din urma si il opri.
-Pai, acum esti bine...
-Mama nu ma lasa sa vorbesc cu strainii, dar cred ca tu nu mai esti un strain pentru ca m-ai salvat. Asta inseamna ca imi esti prieten.
-Prieten?
-Da, am multi prieteni, dar tu esti cel mai bun, m-ai salvat, spuse cu sinceritate fata, rosind. Observand ca el cade pe ganduri il intreba: Tu nu ai prieteni?
-Nu... nu cred... da... cred ca tu... Eu nu stau in oras, stau undeva aproape de lac. E o casuta mica. Nu vine prea multa lume pe-aici.
-Eu vin rar pana aici. Mama nu m-ar lasa, dar vin cand pleaca ea de-acasa...
Se lasa tacerea intre ei pret de cateva minunte, in timp ce o conducea pe cararea spre oras.
Ea se opri brusc, il lua in brate si ii sopti "Multumesc!".
Grafica - Pastel
Holograf - Primavara incepe cu tine
Asculta mai multe audio Divertisment »
