Archives
Chiar si celor puternici timpul le joaca feste: ii incetineste, ii acopera pana ii ingheata, lasandu-i prinsi intr-un moment fara sa se poata misca in vreo directie.
Timpul zboara. Timpul nu asteapta pe nimeni. Timpul vindeca toate ranile.
Toata lumea vrea mai mult timp... Toti vrem mai mult timp. Timp sa ne putem ridica dupa o lovitura, timp sa crestem, timp sa lasam trecutul in urma...
Timp...
Sta pe canapea si se uita in gol. Mintea ii zboara in zeci si mii de locuri pe care obijnuia sa le viziteze si nu le-a mai vazut de mult timp. Fragmente de intamplari se deruleaza prin fata ochilor asemenea unui film vechi, stricat de vreme. O grimasa de suparare se graveaza pe fata. Nu isi mai aminteste scopul multor fapte. De ce? Ce i s-a intamplat? Parca traieste viata altcuiva. Nimic din ceea ce face sau isi aminteste nu are rezonanta in sufletul ei. E de nerecunoscut. E constienta de schimbare dar nu poate realiza cauza. Se ridica, paseste usor spre balcon, asemeni unei umbre. Briza ii atinge delicat corpul si ii transmite fiorii noptii. Marea e linistita, calmata de lumina lunii. Ar vrea sa simta si ea ceva dar parca inima i s-a golit de sentimente. De ce nu ii pasa de nimic?
El incearca sa-si dea seama unde a gresit, de ce nu mai merge, de ce totul e atat de schimbat acum. Totul e monoton si de o banalitate enervanta, traieste o realitate falsa. Asteapta o explicatie, asteapta o vorba care sa-l contrazica, sa ii dea macar impresia ca nu are dreptate, ca doar i se pare, ca totul e bine, dar ea priveste marea si nu spune nimic. O intoarce spre el brusc. Ochii li se confrunta. In ochii lui se citeste disperarea, in ochii ei nimic. Isi elibereaza capul din mainile lui si se uita in continuare in larg...
