Tomy's fantasy world

Statea sprijinit de un copac. Lumina strabatea frunzele desenand un joc ritmat de umbre pe obrajii lui, brazdati de lacrimile sarate. Iar visa la acea casa mica, unde in prag il astepta mama lui grijulie sa il puna la masa lor saraca, si la tatal sau ce dorea sa-l invete lucrurile barbatesti pe care va trebui sa le intreprinda in mica gospodarie dupa ce el va pleca, cu toate ca era prea mic pentru multe dintre ele. Nu a inteles niciodata unde a plecat tatal sau. Nu a vrut sa ii zica.

Visul dulce-amar i-a fost intrerupt de un cantec. Vocea cristalina, tanara, care se impletea atat de armonios cu melodiile pasarilor si freamatul frunzelor era ca o mangaiere adusa baietelului. Curios, o urmari cu privirea dupa scoarta copacului, cum ea se apropie si se departeaza incet, luand cararea care ducea la lac.

Parul ei blond scanteia in razele soarelui, unduindu-se usor in pala vantului. Rochita de voal albastru cenusiu se umfla usor in dansul fetei cu obraji rosii. Ajunse pe pontonul de lemn, lasa cosuletul plin de zmeura si inspira aerul curat. Ii placea sa vina aici sa contemple privelistea. Aici e liniste, nu ca acasa...-gandi ea. Vru sa se improspateze si se apleca sa isi umple palmele cu apa sa isi umezeasca fata. Scoase de la piept o bucatica de hartie mototolita, o despaturi si o citi pentru a mia oara. Intra ca intr-o transa parcurgand cuvintele inscrise. O pala de vant ii smulse hartia pretioasa si o aseza lin pe suprafata lucioasa a apei. Degeaba se intinse ea dupa hartie, chiar mai rau facu. Intinzandu-se se dezechilibra si cazu in apa. Spaima o facu sa inchida ochii si sa se roage.

Deschise ochii. Nu stia ce i se intamplase. Il vazu pe baietel si se sperie din nou. Cine era el si ce cauta el aplecat asupra ei? Se ridica repede, impingandu-l si observa rochia uda, si cosuletul rastunat..
-Scrisoarea! Unde e scrisorica mea?
-A..ai alunecat in apa... era sa te ineci... te-am scos cat am putut de repede...ingaima el...
-Hartia?... S-a dus, nu? suspina descumpanita, ignorand roseata si tremurul ce il cuprinsera pe baiat.
-E langa...
Animata isi concentra privirea asupra biletului umed, pe care abia se mai distingeau cuvintele. Nu observa cand baiatul pleca de langa ea.

Furisandu-se dupa copaci ii urmari dansul pana cand fata ajunse pe ponton, si chiar si atunci nu isi putea lua ochii de la ea. Era vesela si il facea sa se simta mai bine. Ea se aseza pe ponton facandu-l sa vrea sa se apropie. Dar nu putea. Ii era teama. Si rusine. Nu mai vazuse o fata atat de aproape in afara de mama lui, care era matura si bolnava, iar ea parea sa fie de aceeasi varsta cu el... Dar, ea aluneca si cazu in apa. Nu putea sa o lase sa se inece. A alergat cat a putut de repede si a sarit in apa. Ea era deja sub apa dar ii simti rochita, se scufunda, o apuca de mina si o ridica. O aseza incet pe ponton, de frica sa nu o raneasca, sa nu o zgarie pe lemnele vechi sau sa ii faca vreo vinataie, pe pielea ei fina ca de portelan si astepta sa se trezeasca.

-Stai! De ce ai fugit de langa mine? il prinse din urma si il opri.
-Pai, acum esti bine...
-Mama nu ma lasa sa vorbesc cu strainii, dar cred ca tu nu mai esti un strain pentru ca m-ai salvat. Asta inseamna ca imi esti prieten.
-Prieten?
-Da, am multi prieteni, dar tu esti cel mai bun, m-ai salvat, spuse cu sinceritate fata, rosind. Observand ca el cade pe ganduri il intreba: Tu nu ai prieteni?
-Nu... nu cred... da... cred ca tu... Eu nu stau in oras, stau undeva aproape de lac. E o casuta mica. Nu vine prea multa lume pe-aici.
-Eu vin rar pana aici. Mama nu m-ar lasa, dar vin cand pleaca ea de-acasa...

Se lasa tacerea intre ei pret de cateva minunte, in timp ce o conducea pe cararea spre oras.
Ea se opri brusc, il lua in brate si ii sopti "Multumesc!".