Si daca acea cutiuta a amintirilor nu s-ar mai fi deschis? Ai fi ramas acolo, prizonier, intre miile de secunde ce s-au scurs peste tine, peste noi. Ai fi ratacit intre paginile moarte ale trecutului meu, ai fi mers la nesfarsit pe plaja amintirilor. Te-ai fi luptat cu intunericul si cu temerile mele in zadar. Sentimentele ar fi ramas amortite in neant. Nu as fi stiut niciodata cat de dor imi e de tine...
Dar ai gasit cheia. Mi-ai iesit in cale din nou. M-ai luat in brate si mi-ai soptit ca totul va fi bine. Asa mi-ai amintit ca nu e totul pierdut. Mi-am amintit de tine, mi-ai amintit de mine...
Ne-am luat ramas bun, dar acum stiu. Esti acolo. Nu voi mai uita...
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response.
3 Responses
Mi-as fi dorit sa vad in randurile tale fericire, optimism, bucuria varstei, bucuria unui nou inceput.
Stiu ca destul de rar e soarele pe cerul Angliei dar, macar atunci zambeste-i. Lasa ceata si nori!
Puterea de a merge mai departe este acolo, in tine. Esti o norocoasa, asa ca profita de noua ta viata la maxim.
Sa ai grija de tine.
Pupici dulci si ai grija de tine, fina.
Elena (nasa)
Chiar si in amorteala neantului poti simti pulsatiile generate din centrul tau, precum niste unde propagate in eter, acordate pe masura dorului tau... dor de tine, de cum erai dincolo de neant; cand rasucesti cheia interioara deschizand lumi nebanuite, nepalpabile, pentru care pulsatia sparge uitarea...
si eu mi-am amintit :)