Archives
Flacari! Niste flacari atat de salbatice incat amenintau sa-i suga tot aerul din plamani. O pasiune seducatoare emana din soaptele lor sfaraitoare. La inceput calde si primitoare, se transformara curand intr-o vapaie ce voia sa-l topeasca. Flacari frumoase incat isi dorea sa le imbratiseze. Flacari care ii cantau, il ademeneau si-l indemnau sa se apropie...
Un prieten credincios e acela care se bucura sincer de prosperitatea ta si e trist cand tu ai necazuri, acela cu care poti duce povara ta, care iti adauga bucuriile si-ti asista tristetile, impartind totul pe din doua.
Multe sunt definitiile prieteniei, dar putini sunt cei ce inteleg cu adevarat.
Evident, ma indrept imediat spre plaja, mai ales ca soarele apune si jocul luminilor in vazduh si pe apa e unul sublim si nu trebuie ratat.
Nu e prea multa lume pe plaja. Doar cateva perechi de indragostiti ce admirau peisajul si batrani se plimba pe malul marii tinandu-se de mana. Doi copii inca se joaca in nisip chiar daca au avut toata ziua la dispozitie pentru a cladi castele. Sunt haiosi. Acum au lasat castelul neterminat si se bat cu bulgari de nisip cu apa. Mama lor se uita cu admiratie si mandrie la ei. Oare ar vrea sa ii vada mari, oameni de succes sau sa ii aiba mereu mici, mereu jucausi, mereu curiosi?
Ma intind pe nisip. Ma uit la cer. Deja incep sa apara cateva stele. Parca sunt niste picatele mici si albe ce pestriteaza cerul. Tinere pentru aceasta seara, dar vechi felinare ce lumineaza pamantul de mii de ani.. Nostalgica si singura, dar mi-e bine...
Valurile ce se sparg de mal, mirosul sarat al marii, tipatul pescarusilor sunt poate clisee folosite de oricine descrie marea, dar odata ce treci de aparenta si vezi esenta fiecarui lucru, de la existenta pana la rolul lui in mediu ajungi la concluzia ca orice este special..
O clipa si am adormit. Cand deschid ochii noaptea e in fapt. Doar lumini slabe se vad dinspre oras iar in rest lumina alba scanteie pe suprafata lucioasa si linistita a marii. Ciudat. E prima data cand Marea Neagra e atat de linistita.
Ma ridic si incep sa ma plimb. Apa e calduta, numai buna de o baie. Pacat ca nu am costum de baie. Sa fac baie goala ar fi un gest de exhibitionism care nu ma caracterizeaza fapt pentru care intru in apa pana la pulpe.
Timpul trece iar gandul ca va trebui sa ma intorc acasa ma intristeaza. NU! Nu trebuie sa ma gandesc la asta, nu acum, mai e timp pana dimineata. Abia atunci voi hotari daca plec sau nu. In definitiv pana in zori mai sunt cateva ore in decursul carora se pot intampla multe..
O noapte alba(propriu si figurat) care a dus la o dimineata insuportabila, plina de nervi si stres, fara vreun motiv..
Dimineata. O dimineata grea, urata. Ma ridic cu greu din pat desi as fi vrut sa dorm in continuare. Probabil din cauza ca m-am trezit mai obosita decat eram cand m-am culcat. Deschid geamul si incerc sa inspir aer curat dar mirosul combinatului imi inunda plamanii starnindu-mi o puternica ura pentru locul asta, pentru orasul asta. Parca si soarele sfideaza ascunzandu-se in nori. E clar ca ceva nu e in ordine.
Trebuie sa ies, trebuie sa ma plimb...Ma imbrac si ies pe usa. In casa scarii ma intalnesc cu o vecina; o salut iar ea ma ignora. Imi spun sa nu uit ca data viitoare cand o intalnesc sa nu o mai salut. Ma plimb incet pe strazi, fara tinta si incerc sa ma gandesc la lucruri frumoase, dar nu reusesc, cel putin nu in dimineata asta afurisita.
O idee geniala: sa schimb decorul, sa ma duc intr-un alt loc, intr-un alt oras! Controlez buzunarul si gasesc portofelul; actele si banii sunt la locul lor. Acum singura destinatie concreta este gara.
Ma urc in maxi-taxi si ca sa nu ma plictisesc ma uit pe geam, jucandu-ma, facand pe turista, privind blocurile si strazile, oamenii si masinile ca si cum ar fi prima data cand vad orasul. E o strategie pe care o foloseam cand faceam gimnaziul la un colegiu din partea cealalta a orasului si eram nevoita sa fac naveta. Partea rea e ca am jucat de atat de multe ori aces joc hilar incat turista din mine ajunsese si ea sa se plictiseasca. De data asta a functionat, ajutata fiind si de muzica din masina, ce imbia la aventura.
Ajunsa in gara, incep sa ma uit ca o bezmetica in toate partile. Ok, acum ca sunt aici, unde vreau sa merg? Oriunde?hmm...nu e chiar bine. Casierita ma intreaba ce bilet vreau, unde vreau sa ajung. O intreb care-i primul tren care pleaca si unde se duce. Se vede ca am intrigat-o. Probabil crede ca sunt nebuna si ca glumesc. Totusi, imi raspunde cu reticenta ca urmatorul tren care avea sa paraseasca gara este rapidul Galati-Constanta . Nici nu se putea mai bine! Urmatoarea mea destinatie avea sa fie Constanta. Cer cat mai multe date despre tren, opriri si ora la care trebuie sa ajunga. Tot ce imi ramane e sa astept trenul.
Observ cu atentie cum aduc locomotiva de care ataseaza vagoanele pentru pasageri. Strang in mana biletul de tren si incerc sa nu ma imaginez inca pe malul Marii Negre. Vreau sa las hazardul sa-mi stabileasca pasii. Primul e deja facut..Ma urc in tren si imi gasesc compartimentul. Ma asez pe scaunul nu chiar confortabil. In ochii noului intrat in compartiment sunt doar o ciudata care pleaca in calatorie fara niciun bagaj. La asta se inseala am bagaje: ma am pe mine si dorinta mea de a face ceva nou.
Trenul se pune incet in miscare, iar sunetul face ca un sentiment placut sa-mi inunde inima. Pentru prima data evadez din cotidian..
