Noapea isi face simtita prezenta, cuprinzand cu aripile sale negre lumina, adunand-o in stelute. Sclipiri de argint. Miliarde de cioburi scanteieaza bolta cereasca imprastiind faramituri de lumina peste pamant, peste vietati si peste sufletele noastre. Frunzele freamata sub mangaierea dulce a vantului de seara. Apa straluceste fermecata de spectacolul stelar. Duiosul glas de privighetoare de noapte se aude incet, dar clar.
Focul isi inalta licuricii spre cer de parc-ar vrea sa concureze cu stelele si sfaraie incalzind fetele si sufletele noastre de calatori. Stam in jurul lui si glumim, bucurandu-ne de aceste momente unice, departe de casa, departe de vechea urba prafuita si zgomotoasa, departe de strazile albastre luminate de stalpii inalti. Casa cea batrana vegeaza parca asupra noastra cu ochii ei mari de sticla luminati de foc.
Oboseala si bucuria dau gata trupurile noastre, trimitandu-l pe Ene pe la gene. Somnul ne trimite in corturi pe fiecare. Odata ce focul e stins, vocile nu mai rasuna in noapte, iar linistea salbaticiei cuprinde tinutul. O bufnita canta incetisor, iar o vulpe isi arata ochii sticlosi in departare.
Totusi, am invins somnul pentru cateva ore si am urcat pe acoperisul de stuf.De nedescris este momentul in care am privit cerul, iar stelele parca ne zambeau de acolo de sus, urandu-ne un bun-venit in natura... Minunata noapte, cu perle albe presarate pe negrul abanos al sideralului, unde Luna isi invita copii la joaca formand o patura de stelute mici, ce scapara trimitand raze albe peste noi doi.
Amandoi. Ma uit la tine. Ochii iti sclipesc de parca ai inecat in ei doua stele. Zambesc. Ma iei de mana si ma strangi in brate. Cuvintele sunt de prisos. Cat as vrea ca aceste clipe sa nu se termine niciodata, sa se disperseze si sa ramana acolo sus, agatate in infinit intru vecie...
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response.
0 Responses
