Cuvintele nu vor sa iasa. Parca stau zugravite pe corzile vocale iar eu incerc sa le scrijelesc in van, ca pe un perete de fier, sperand ca bucatele mici se vor desprinde. Nu am voce sa strig. Nu am voce sa soptesc... Sinapsele parca au dat peste o bariera invizibila, intangibila. Incoerenta in ganduri. Un vortex parca ma cuprinde si ma salta intr-un dans ametitor, ca un soricel prins intr-o tornada, sau o mica barcuta in mijlocul unui taifun.
Stropi de ploaie lovesc pielea violent, scriind parca un cantec de disperare pe portativul sufletului meu. Purtata de sunetul vibrant, amenintator, incorsetata de lumea ce se perinda in jurul meu ca si cum timpul ar fi luat-o la goana iar eu sunt prinsa intr-un prezent continuu, ma prabusesc. Cad. Asfaltul ma impresoara, ma face una cu particulele de bitum, absorbind viata din mine.
Sunt doar un nimic. Un nimic pentru mine, pentru tine, pentru oricine. Ma lasi sa cad, sa ma prabusesc. Prabusirea mea nu te doare, nici n-o simti, doar o vezi. Nu te schimba cu nimic. Lasa-ma sa fiu eu...
Si totusi ratiunea imi zice ca nimicul e ceva..
hmm..frumoasa viziune...d c nimic ptr tne?!pana la urma,sntem nimeni ptr multi si totul ptr o/unele persoane.imi aminteste d un text p kre l`am scris mai demult...well done,ai treqt deja la alt nivel d perceptie...good luck!:*
Toti suntem cate-o picatura intr-un ocean...
Articolul asta e scris intr-o maniera mai diferita fata de majoritatea, dar mai mai scris in genul asta. Dovada sunt cateva articole din anul trecut:)
Oriqm, ms:*
ff frumos:)
orice nimic e un ceva .. sau porneste de la un ceva
dar stii deja asta si nu e nevoie sa ti`o reamintesc si totusi am simtit nevoia sa`o accentuez.
multe cuvinte de acolo imi plac..asfaltul , ploaia, caderea in gol, poate eliberarea.. totul intr`un final. exista lucruri frumoase everywhere , trebuie sa vrem sa le privim ;)). :)
fericirea sta in toate lucrurile simple...numai ca, din pacate, uneori vrem doar sa complicam totul