Timpul m-a luat prin surprindere. Cand te simti bine secundele nu asteapta, fug mai repede ca apa unui izvor de munte. Soarele isi arunca primele raze pe intinderea valurita a apei trimitand sageti de lumina pe cer.
Gandul ca trebuie sa plec imi invadeaza mintea si-mi lasa un gust amar. De ce trebuie sa plec? NU! Nu vreau sa plec! Nu trebuie! Simt ca nu trebuie sa plec acum. Daca am facut pasul cel mare si m-am lasat purtata de val pana acum de ce sa nu continui? Macar pana cand imi va fi dor de casa...desi intuiesc ca asta nu va fi prea curand.
Fac cativa pasi si ma opresc. Ma uit in departare si ma las cuprinsa de ganduri, amintiri... dar sirul il pierd imediat: un copil alearga pe plaja si da peste mine incat mai, mai sa cad cu nasul in nisip. Eh, asta da inviorare de dimineata!
Un frisbee apare la orizont si cade exact langa picioarele mele. Il iau in mana iar in secunda urmatoare apare un caine si il revendica. Avand in vedere ca m-a surprins si statura cainelui care mi-a "cerut" frumos jucarioara, nu am putut sa il refuz. I l-am dat si a fugit imediat la stapan. Foarte vioi, catelul raspunde la toate comenzile acestuia. Curioasa si placut impresionata de inteligentul patruped continui sa privesc jocul acestora.
Vazandu-ma atat de interesata de cainele sau si probabil dornic de discutie posesorul catelului vine si se aseaza langa mine.
"Te-a deranjat sau te-a speriat Luky?"
"Catelul tau? Nu m-a deranjat deloc, chiar imi place sa-l privesc cum se joaca... Frumos nume. "
"Pai, e norocos. Am dat peste el pe strada fara sa vreau. Era pui de nici 3 saptamani. Abia mergea. Cineva fara inima a avut tupeu sa-l arunce pe strada, in frig, in plina iarna. Nici nu stiu cum de l-am vazut. Era sa-l calce o masina care tocmai parca. Am fost la locul potrivit la timpul potrivit. Am dat anunt in ziar in cazul in care se pierduse, desi mi-a fost greu sa cred asta. Cum nimeni nu a sunat pentru a-l recupera, l-am adoptat eu. Intr-un fel sau altul, e norocos ca ma are pe mine"
...Minute, peste minute si iar minute...
Discutia cu acest tanar, pompier de profesie, m-a adus in planul real, sunt iar cu picioarele pe pamant. E fumos sa visezi, dar e bine sa fii realist. "Viata se scurge printre degete, tine strans pumnul".
Plec. Unde? Nu stiu nici acum...
You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response.
0 Responses
