Paznicul noptii, vesnicul felinar invaluie pamantul intr-o mantie laptoasa si presara mister asupra fiecarui suflet. Tintuita pe cer, prinsa in acelasi cerc vicios in jurul globului, murmura fiecarui muritor secretul vietii eterne. Eu am auzit. Eu am inteles. Si acum traiesc.
Precum Pheonixul m-am ridicat din propria-mi cenusa si mi-am impus sa respir din nou, sa traiesc, sa iubesc viata. Am deschis ochii. Ma uit in oglinda. Parul blond cade in valuri pe umeri. Ochii albastri scanteie. Buzele rosii imi tremura si vor sa rosteasca cuvinte de demult. Pielea alba luceste in lumina lunii. Contur perfect. Linii trasate cu grija si fermitate desenate de Creatorul universului, marele pictor al lumii.
Mi-au crescut aripi. Zbor. Zbor deasupra ta, deasupra lumii. Inima bate acel ritm sacadat ca marsul soldatilor. Lacrimi de fericire Da, de fericire...Cant o melodie suava, dulce ca mierea de albine.
Zbor pana la luna. Acum nu mai e singura, ma are pe mine. Impreuna impartasim lumii acele secrete. Asculta-ne. Simte si vei trai ca mine... Vom deveni "noi"...
scri bine...spune-mi ca te apuci de o carte, asa am inceput si eu...in fine dar altceva vreau sa-ti zic...te cunosc
multumesc
nu te-am mai zarit on...sper ca toate-s bune